Agitatul

Totul se misca ametitor.

Moarte lenta

Ai simtit vreodata nevoia sa asterni pe hartie ceea ce simti, ceea ce se intampla cu tine, dar nu iti puteai ordona gandurile si nu stiai cu ce sa incepi? Dar despre ce sa scrii? Despre partea frumoasa a vietii tale,  despre tristetea care te inconjoara, deznadejdea sau spiritul de luptator sau vrei sa lasi o pagina alba care “urla” de tristete si suparare, pe care sunt scrise cu cerneala invizibila toate necazurile si problemele.
Si incepi sa scrii, incepi sa scrii pentru ca nu rezisti, pentru ca experimentezi zilele astea cel mai neplacut sentiment pe care il poate avea cineva pe acest pamant. Pierderea unui persoane alaturi de care ti-ai petrecut multi ani din viata si cu care ai impartit bune si rele cu care ai ras si cu care ai plans, iar acum nu ti-a mai ramas decat…Chiar. Ce ti-a mai ramas?
S-a pierdut atractia, s-a pierdut pasiunea, s-au pierdut fluturasii din stomac. E greu sa reapara?  Mai pot revenii sau au fost ascunsi de timp. Ti-au ramas iubirea, prietenia, ti-au ramas lacrimile reci si suspinele….
Ai crezut ca totul e bine, ai privit mereu superior la altii si ai crezut ca tie nu ti se poate intampla ceea ce ti se intampla acum, ai criticat, ai fost uimit, ai privit cu stupoare fara sa intelegi de ce li se intampla unora ceea ce li se intampla si nu puteai sa iti explici de ce nu fac ceva sa le fie bine. Nu te-ai gandit ca poate au ajuns intr-un punct mort. Nu ai crezut ca exista acel punct cum nu crezi nici acum.
Dar acum viata te-a pocnit in fata. Ai ajuns in locul lor, ai ajuns sa iti vada cineva lacrimile. Ai ajuns sa nu mai poti controla ceea ce simti sa nu mai stii ce poti sa faci sa indrepti ceva.
Te-ai gandit doar la tine. Sa iti fie bine, inconstient probabil, poate daca te tragea cineva de maneca schimbai acest lucru demult, acum suferi de pe urma lui, si mai rau i-ai facut pe altii sa sufere, pe cei care nu te pot ierta acum, pe cei pentru care nu ai existat decat tu, pe cei pentru care propria persoana a fost uitata in detrimentul fericirii tale.
Ai spune cu dezinvoltura ca nu ai cerut asta dar te-ai complacut in situatie. A fost bine, iar acum cand ai vrea sa schimbi acest comportament, e greu.  E, al naibii de greu. Cum poti reaprinde ceea ce s-a stins fara sa vezi, in ani de zile, cum poti reporni ceva ceva s-a intrerupt pentru ca nu ai acceptat ideea ca se va intrerupe vreodata, cum de ai fost orb la sentimentele celor din jur. Nimeni nu stie, nici macar tu.
E tarziu, se sfasie tot in tine, dar ce poti face?
Sa lupti pana la capat, sa te predai?
Din ceea ce ati cladit au ramas doar doua suflete sfasiate de durere, doua suflete triste.
Ai crezut mereu ca exista cineva care repara lucrurile stricate. Oare gasesti pe cineva sa te ajute sa repari stricaciunile care le-ai provocat? Vei gasi pe cineva sa te invete cum sa pui fericirea pe fata cuiva din nou?
Ti-a ramas sa te intrebi. Ce faci azi, ce vei face maine?
Advertisements

Single Post Navigation

2 thoughts on “Moarte lenta

  1. Ibidem! on said:

    Hold your horses! Intotdeauna indragosteala aia de inceput, cu fluturasi, dispare. Cine spune altfel, se minte. Apar altele, apare dragostea matura, care nu face fluturasi la stomac, dar elibereaza hormonul fericirii in creier si da o nota de pace si relaxare sufleteasca. E drept ca nu mai e asa de exploziv totul, dar e mai stabil. NU poti trai o viata intreaga inconjurat de povestea romantica si exploziva, indragostit(a) de dragoste – nu e real! E mirific, dar nu e adevarat. NU poti trai in lumea reala vanand fluturii la stomac, e prea efemer. Suntem oameni, nu ingeri, gresim, iubim, uram, iertam si o luam de la inceput. Pentru povestile de mare iubire exista marile ecrane. E drept ca e de preferat ca amandoi sa fie in acelasi punct al evolutiei, sa fie in concordanta cu fluturasii sau despartirea, dar, in esenta, nu e decat un punct mic in evolutie… La final, ideea este ca nu poti iubi o viata un om decat ori daca iti pui un val care estompeaza mult din ceea ce nu vrei sa vezi, ori daca te indepartezi la o distanta de siguranta, astfel incat valurile provocate de furtuna sa nu te acopere cu totul. Nu se poate iubi decat alegand ori sa stii si sa te pazesti, ori sa nu stii… Prea multa apropiere sufleteasca face exact ca apa dintr-o balta – naste si nuferi, si duhoare… Iar mare dragoste tine doar de eleganta cu care cei doi stiu sa valseze prin viata – uneori lipiti unul de altul, plutind, alteori lasand aerul sa circule si sa le aeriseasca mintea&sufletul. Totul trebuie sa fie cu masura si in armonie cu ei doi si cu respectul si regulile relatiei respective… Iar tu ar trebui sa te trezesti din acel – mie nu mi se poate intampla – e cea mai periculoasa afirmatie, alaturi de celebrul “niciodata”. Pentru ca te impinge si te forteaza in situatii similare in care tu si cei din jurul tau veti reactiona UMAN (ca asta suntem), incredibil de similar cu alti humanoizi ai planetei. E cool sa credem ca apartinem altei rase, dar cu cat te crezi mai Superman, cu atat cazi de mai sus. So… orice i se intampla altuia, ti se poate intampla si tie – si bun, si rau. Trebuie doar sa iti doresti sa ai maturitatea, inteligenta si taria ca, trecand prin experienta aceea, sa iti pastrezi autorespectul, increderea, speranta si integritatea sufleteasca. Done, gata, ma opresc 🙂

  2. Toata viata esti supus incercarilor de orice natura. La un moment dat ai impresia ca nu mai poti face fata, ca ai sa clachezi, este un moment cheie si definitoriu pentru viata ce iti va urma. Cum treci pese el depinde doar de tine, cum este drumul parcurs depinde de sustinerea celor din jur. Iti multumesc pentru ganduri.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: